Prietenii iti spun mereu ca esti ca pe baterii? Atunci, concursul Varta e pentru tine. Povesteste-ne care e sursa ta de energie si te vom tine in priza cu premii electrizante: un iPad, un salt cu parasuta si o ora de zbor cu un avion de doua persoane. In plus, juriul va acorda trei premii speciale Varta pentru cele mai inedite si energizante povesti. Click pentru detalii
16 June 2010
Urasc duminica. Nu stiu exact de ce. Dar nu mi-a placut niciodata.
Duminica as vrea sa fiu tiganca. “Cu fuste multe aurii” cum ar zice Margineanu.
Am crescut la tara. Deci I’m a country girl inside. Deci stiu sa alerg desculta, sa miros iarba, sa mananc florile de salcam, sa ascult dimineata. Nu poti asculta dimineata decat acolo. Are o poveste frumoasa, muzicala. Si canta toate: cerul, frunzele, soarele. Nu e alta mai frumoasa. Daca te asezi la pranz cu fata spre cer poti sa auzi linistea asa cum trebuie sa fie. Si singurul sunet e miscarea norilor. Jur ca poti sa il auzi.
Duminica simt nevoia sa alerg. Desculta. Fara maine. Fara “Buna dimineata, astea sunt task-urile pe saptamana asta”. Vreau fustele lungi si parul desfacut si sentimentul de libertate. Am viata la pachet de cand ma stiu. Deci nomad sunt si aici. Dar ma leaga niste institutii de asfalt. Cu catuse, lunar.
As vrea sa le smulg si sa dansez langa raul unde faceam coronite din albastrelele culese in padure. As vrea sa ma ridic in aer si sa nu aud decat o vioara. Sa plutesc deasupra frunzelor si sa cad langa foc, la povestile spuse de batrana care i-a ingropat pe toti in sat si inca merge la peste cu mainile goale. As vrea sa insir frunzele de tutun pe undrele, sa cautam iar oua de cioara in salciile inalte din vale.
“Nu-i lasa ca sa te vanda”. Hmmmm…. nu mi-a spus nimeni asta cand am plecat de acasa. M-au vandut deja si mi-e dor de mine cateodata foarte tare. Mi-e dor de ea, tiganca libera si cu picioarele pline de praf. De cleiul din copaci si pietrele din rau. De spalatul presurilor la mal si fanul proaspat cosit, si somnul in caruta, la umbra. De sentimentul ca viitorul e departe si ca sigur o sa fiu printesa.
Duminica am inima de tiganca si ma strange.
Pentru a te inscrie in concurs poti scrie o poveste, poti incarca o imagine cu o scurta descriere sau poti uploada un video si un mesaj energizant. Toate materiale postate trebuie sa fie creatie proprie.