Prietenii iti spun mereu ca esti ca pe baterii? Atunci, concursul Varta e pentru tine. Povesteste-ne care e sursa ta de energie si te vom tine in priza cu premii electrizante: un iPad, un salt cu parasuta si o ora de zbor cu un avion de doua persoane. In plus, juriul va acorda trei premii speciale Varta pentru cele mai inedite si energizante povesti. Click pentru detalii
27 June 2010
E trecut de miezul noptii. Probabil ca n-as fi treaz la ora asta (2:00) daca n-as avea un motiv destul de serios. In noaptea asta e sansa mea. Voi sustine un interviu online pentru o super companie din Cupertino. In caz ca ma accepta, plec cu primul avion. La 3:30 incepe interviul. Recunosc, am ceva emotii. Totusi, cine n-ar avea?
Ma plimb prin casa. Ce-i drept, ma cam plictisesc. Iau un pahar cu apa si dau sa deschid Twitter-ul. Ce sa vezi… NU-mi merge mouse-ul. Bateriile. S-au dus, mai mult ca sigur. Nu le-am mai schimbat de ceva vreme… Sunt relaxat. Stau la 3 minute de un Peco. Trebuie sa aiba baterii si e deschis non-stop. Imi iau pelerina de ploaie (am uitat sa va zic, ploua torential), scot bocancii de sub pat si o iau la pas.
Ajung in Peco. Ud leoarca, dar ce mai conteaza… O salut politicos pe doamna vanzatoare si-o intreb de baterii. D-ale de care-mi trebuie mie, AAA. Fix de astea nu aveau. Ultimele le cumparase un tip acum 30 de minute. Injur in gand, mi-as trage doua palme, dar totusi, a cui e vina ? Plec spre casa.
Ajung acasa. Deja am intrat in panica. Cum mama naibii fac eu click acuma, cum pisica lu` Gigel dau eu connect sa intru-n interviu ? Alt mouse nu, alte baterii nu. Sunt disperat. Incep sa transpir. Sau asa mi se pare, poate e de la ploaie. Timpul trece, simt ca se duce naibii tot. Trebuie sa gasesc o solutie. Ce sa fac?
Pare o nebunie, dar cred ca asta e singura solutie. Trebuie sa-mi reincarc bateriile. E ora 2:30. Am mai putin de 60 de minute sa reincarc cat de cat bateriile. Cat sa fac click. Noroc ca microfonul si webcam-ul nu-s pe baterii. Arde-le-ar focu` de baterii sa le arda…
Prima metoda. Am o bicicleta din aia de fitness acasa. N-o mai foloseste nimeni asa ca ma apuc s-o dezmembrez. Imi zic: ‘Las s-ajung io-n America ca-mi cumpar doua sute din primul salariu’. Zis si facut. Am dezmembrat-o si apoi am dat fuga-n pod dupa doi conductori electrici. Plini de praf, i-am gasit la locul lor. Erau fix unde-i lasasem anul trecut. In secunda doi am legat bateria la bicicleta si am inceput sa pedalez ca iapa. Am vazut eu pe Discovery, cica asa ar merge sa le incarc putin. Limbile ceasului arata 2:45. Mai am foarte, foarte putin pana la interviu. Pedalat 10 minute, viteza mare. Ud din nou, acum sigur e transpiratie.
Scot bateriile si le bag la loc in mouse. Frectie la picior de lemn. Ti-ai gasit sa mearga. Injur, trantesc diverse lucruri. Nu mai stau pe ganduri si trec la Planul B. Nu stiu cum reusesc sa-mi pastrez calmul… E o chestie de moment.
Nu stiu daca v-am mai povestit, dar eu sunt un tip relativ bun la chimie. De fapt, olimpic. Bateria este un mediu electrochimic de stocare a energiei. La descarcare, se transforma energia chimica (stocata) in energie electrica cu ajutorul unei reactii redox electrochimica. (am ales definitia de pe Wikipedia, mi se pare ok) Diverse studii si cercetari au aratat ca este posibila introducerea a doi electrozi intr-un cartof sau intr-o lamaie si acestea din urma sa genereze o cantitate mica de energie. Spre norocul meu, am prin casa si de astia. De electrozi zic. Ii scot rapid de sub pat si caut doi cartofi. Infing electrozii in cartof, ii pun pe rand la baterie. Cate cinci minute pentru fiecare baterie. Fiecare baterie cu cartoafa ei, se stie.
Timpul a trecut destul de repede cat am facut eu toate astea. Ma gandeam eu ca n-o sa ma astepte. Le bag rapid in mouse. N-am mari sperante. Surpriza, cursorul se misca. Radiez de fericire. Fac o schema din aia de fac fotbalistii cand marcheaza cate-un gol. Ma lovesc putin, dar oare mai simt ? Sunt in al noualea cer.
3:30. Fac click pe Join now.
M-am trezit brusc. Sunt ud leoarca. Maiculita… ce vis. Cosmar de-a dreptul. Ma uit la ceas, e ora 7:59 dimineata. E duminica azi, pot sa mai lenevesc in pat.
Si asa mi-am incarcat eu bateriile in noaptea de sambata spre duminica… cu acest cosmar teribil. Interviul e maine seara, iar primul lucru pe care-l voi face cand ma voi scula din pat este sa verific bateriile.
Pentru a te inscrie in concurs poti scrie o poveste, poti incarca o imagine cu o scurta descriere sau poti uploada un video si un mesaj energizant. Toate materiale postate trebuie sa fie creatie proprie.