Nebunia de vară

28 June 2010

Irina Orlandea

Din când în când, câte o mică nebunie face bine. Prin mică nebunuie înţeleg să faci lucruri pe care alţii le cataloghează drept “extravagante” sau “ciudate”, sau să te arunci cu capul înainte într-o situaţie pe care de obicei le cântăreşti pe toate părţile… În fine, în categoria mici nebunii intră pentru mine orice de la cumpăratul primei rochiţe care-ţi stă bine dintr-un magazin (chiar dacă în 80% din timp te îmbraci în blugi şi tricouri negre!), la urcatul în primul tren care pleacă din gară fără să te intereseze destinaţia sau la suspendat cu jumătate de oră orice activitate pentru a privi în linişte un apus spectaculos. Sunt lucruri simple dacă stăm să ne gândim, oricine le poate face, dar în lumea grăbită şi care nu iese din tipare în care ne învârtim, devin excentrice.

Aşa că, data viitoare când vă trece prin cap o idee năstruşnică, în loc să cedaţi primului impuls care va spune “vai, dar e prea ciudată treaba asta, ce va spune lumea?”, alegeţi varianta cu “hai s-o fac, fie ce-o fi!”. S-ar putea să fiţi surprinşi de rezultat!

Am văzut-o pe femeia din fotografie în ultima nebunie personală, care s-a petrecut la Paris, şi mi se pare că ilustrează bine ideea de dezinvoltură şi relaxare care te poate ţine fericit şi cu bateriile încărcate. Se urcase pe un pilon al podului Bir-Hakeim şi asculta muzică privind turnul Eiffel. Era desculţă, iar lângă îşi aşezase sandalele cu toc de 12 cm pe care le avusese în picioare. Cât timp am stat acolo privind-o, a schiţat şi câteva mişcări de dans. N-avea treabă cu nimeni şi cu nimic, în afară de muzica ei şi apusul parizian… ce poate fi mai minunat?

Acum, când privesc fotografia, îmi amintesc de toate dăţile când m-am trezit dansând pe stradă, sau cântând, sau zâmbind fără motiv, pierdută în vreo reverie. Îmi amintesc de seri de vară petrecute pe acoperişul căminului, admirând apusul de soare, sau culcată în iarbă şi privind la cer şi la norii pufoşi. Şi îmi dă exact starea aia de relaxare în care te simţi bine în pielea ta, şi ceea ce spun tiparele sau lumea din jur nu contează nici cât negru sub unghie. Stare care – dacă am avea-o mai des (şi mai mulţi!) – ne-ar face mai fericiţi!

Vă doresc încărcare a bateriilor cu nebunii cât mai plăcută!